Magazinul de la colț are obloanele trase, iar pe geam a rămas conturul unei reclame scoase. Ani întregi ai intrat acolo fără să observi prea mult locul. Acum, golul lui schimbă drumul până acasă mai vizibil decât o făcea vitrina aprinsă în fiecare seară.
Unele sfârșituri ne descoperă obiceiurile abia după ce le întrerup. Credeam că mergem doar după lapte, dar traseul cuprindea o figură cunoscută, un prag, o lumină. Era o mică structură de repetări în care lumea părea să știe cum să ne primească fără explicații.
Regretul nu cere neapărat ca totul să rămână neschimbat. Magazinul poate fi închis din motive bune pentru cel care îl ținea. Putem accepta schimbarea și totuși să simțim pierderea unei continuități. A recunoaște ce însemna un loc nu echivalează cu a cere cuiva să îl păstreze pentru confortul nostru.
Vei cumpăra lapte din altă parte. Drumul nou va căpăta, poate, propriile repere, fără să îl anuleze pe cel vechi. O vreme, privirea se va îndrepta automat spre vitrina stinsă. În această mică întârziere a privirii față de schimbarea străzii se vede cât timp îi trebuie uneori unei vieți obișnuite să accepte că un capitol s-a închis.
Leave a Reply