Ai pus semințe într-un ghiveci și te uiți zilnic la pământ. În a treia zi, suprafața pare identică. Tentația este să sapi puțin, numai cât să vezi dacă se întâmplă ceva. Dorești dovada procesului mai mult decât liniștea de care procesul ar putea avea nevoie.
În multe începuturi, rezultatul vizibil întârzie. Între decizie și semnul ei public există muncă fără spectacol, iar această perioadă ne pune la încercare încrederea. Începem să schimbăm metoda prea repede, apoi nu mai știm dacă nimic n-a mers sau dacă n-am lăsat niciunei încercări timp să se arate.
Așteptarea nu trebuie totuși confundată cu ignorarea semnelor rele. Ghiveciul are nevoie de condiții potrivite, iar uneori semințele nu prind. Deosebirea este între verificarea care oferă informații folositoare și verificarea care distruge tocmai lucrul de la care cere o confirmare imediată și fără echivoc.
Poți nota când ai semănat și poți afla cât este rezonabil să aștepți. Apoi revii la celelalte treburi. Răbdarea astfel înțeleasă are repere, nu este o promisiune că totul va răsări. Dacă apare un fir verde, îl vei vedea; dacă nu apare, vei putea încerca altfel, fără să fi transformat fiecare zi de tăcere a pământului într-un verdict despre tine.
Leave a Reply