La biblioteca de cartier, întinzi caietele pe jumătate din masa comună. Ai nevoie de spațiu pentru a vedea lucrurile împreună. Când cineva se așază în față, începi să le aduni și descoperi că munca ta se poate desfășura, cu mici ajustări, și într-un loc mai restrâns.
Nevoile sunt reale, dar forma lor se schimbă în prezența altora. Ceea ce părea indispensabil într-o încăpere goală poate deveni o preferință când apare încă un om. Această descoperire nu dovedește că te mințeai; arată că judecata practică se formează și prin întâlnirea cu limitele împărțite.
Nici restrângerea nu trebuie transformată în virtute obligatorie. Uneori chiar ai nevoie de o masă întreagă, iar soluția cinstită este să cauți alta sau să întrebi cât timp poți folosi locul. Conviețuirea cere negociere, nu o competiție în care câștigă persoana care se face cel mai mică.
Caietele se apropie, celălalt își deschide cartea, iar masa primește două activități distincte. Nu trebuie să lucrați împreună ca să împărțiți bine un spațiu. Este suficient ca fiecare să observe că întinderea propriilor lucruri spune ceva despre locul pe care este dispus să îl lase altuia.
Leave a Reply