În grup este mereu cineva care conduce, repară, plătește în avans. Când îl întrebi ce poți face pentru el, schimbă subiectul. Pare o generozitate fără fisuri, dar ceilalți încep să se simtă oaspeți permanenți într-o relație la a cărei întreținere nu au acces.
A oferi poate fi și o poziție sigură. Cel care dă stabilește momentul, forma și distanța gestului. A primi aduce alt fel de expunere: trebuie să admiți că nu controlezi totul și că bunăvoința altuia poate avea un rost real în viața ta.
Nu orice refuz al ajutorului ascunde orgoliu. Uneori omul chiar nu are nevoie ori preferă să lucreze singur. Totuși, refuzul repetat merită privit și dinspre prieteni. Ei pot ajunge să creadă că sunt apreciați doar pentru neputințele lor, niciodată pentru ceea ce pot oferi.
Lasă pe cineva să aducă pâinea, să aleagă drumul, să te însoțească la o programare. Nu trebuie să inventezi o nevoie ca să păstrezi egalitatea. E suficient să nu le ascunzi pe toate cele existente. Apropierea câștigă ceva când cel obișnuit să sprijine își permite să fie și sprijinit.
Leave a Reply