După ce instalatorul repară o țeavă, îi plătești suma convenită și îi mulțumești. Cineva ar putea spune că mulțumirea era inutilă: omul și-a făcut meseria. Totuși, plata stinge o obligație contractuală fără să epuizeze tot ce s-a petrecut între două persoane în acea dimineață.
Ai întâlnit poate răbdare, o explicație limpede, grija de a nu lăsa murdărie. Acestea pot aparține muncii făcute bine, fără să devină prin asta invizibile. Dacă observăm oamenii numai când greșesc, relația profesională se reduce la supraveghere și la așteptarea următoarei abateri.
Recunoștința nu trebuie însă să înlocuiască plata dreaptă. Cuvintele calde nu acoperă ore neplătite, iar lauda nu ține locul condițiilor decente. Există o nedreptate aparte în a numi vocație ceea ce am prefera să primim gratuit de la cineva care trăiește din munca sa.
Poți achita factura fără tocmeală abuzivă și poți spune ce ai apreciat. Cele două gesturi nu se concurează. Unul respectă înțelegerea, celălalt recunoaște felul în care a fost împlinită. Omul pleacă având banii cuveniți și, poate, sentimentul simplu că în casa aceea munca lui nu a trecut neobservată.
Leave a Reply