Te oprești în fața magazinului, deși întârzii deja. Nu poți merge la cină fără nimic, îți spui. Cauți repede o sticlă, niște flori, orice ar putea dovedi că nu ai luat invitația drept un drept câștigat. Întâlnirea începe astfel cu o mică apărare.
A duce ceva poate fi o bucurie a participării. Dar când obiectul devine bilet de intrare, cei care au mai puțin timp sau mai puțini bani ajung să lipsească. O masă menită să apropie oamenii se umple de reguli pe care nimeni nu le-a discutat.
Mâinile goale nu spun întotdeauna lipsă de atenție. Omul poate veni după o zi dificilă, poate asculta bine, poate rămâne să strângă masa. Nici acestea nu trebuie transformate în taxe alternative. Prezența invitatului era, cel puțin în intenția întâlnirii, ceva dorit de gazdă.
Dacă ai invitat pe cineva, îl poți scuti explicit de cumpărături. Dacă ești invitat, poți întreba simplu ce ar fi util, fără să negociezi dreptul de a veni. Darul își păstrează căldura când rămâne un adaos posibil al întâlnirii, nu explicația obligatorie pentru care meriți să te așezi la masă.
Leave a Reply