Un copil îți întinde un desen pe care casa este mai mică decât florile. Așteaptă să îl privești, iar tu spui repede că este minunat și îl pui lângă telefon. Cuvântul a fost generos, dar atenția a trecut pe lângă lucrul care tocmai îți fusese oferit.
Darurile făcute de copii nu cer neapărat o evaluare estetică. Uneori cer să observăm alegerea culorii, locul în care ne-au desenat ori grija de a îndoi hârtia. Lauda prea mare și prea rapidă poate fi un mod comod de a încheia întâlnirea fără să intrăm în ea.
Recunoștința exactă diferă de aplauzul automat. Putem întreba despre floarea albastră sau putem spune unde vrem să așezăm desenul. Nu trebuie să proclamăm o capodoperă și nici să păstrăm fiecare foaie pentru totdeauna. Copilul poate primi atenție adevărată fără promisiuni imposibile despre valoarea fiecărui obiect.
Privește puțin înainte să răspunzi. Darul este și timpul în care cineva s-a gândit la tine, apoi a venit să îți arate acel gând. Hârtia se poate pierde într-o zi. Întâlnirea în care ai fost prezent cu adevărat nu depinde în întregime de cât de bine ai organizat arhiva desenelor.
Leave a Reply