Un prieten îți petrece seara încercând să repare calculatorul, dar problema rămâne. A doua zi trebuie să îl duci la service. Îi ești recunoscător pentru timp și totodată frustrat de întârziere. Te întrebi dacă poți spune ambele lucruri fără să pari nedrept față de bunăvoința lui.
Intenția și rezultatul nu se suprapun întotdeauna. Apreciezi disponibilitatea omului, dar ai nevoie și să recunoști că soluția încercată nu a funcționat. Dacă politețea te obligă să declari succes acolo unde nu există, următorul ajutor poate repeta aceeași eroare și poate costa mai mult.
Recunoștința nu cere să renunțăm la evaluare. Putem deosebi timpul oferit de competența necesară, fără să umilim persoana. Cel care ajută are, la rândul lui, responsabilitatea de a spune când nu știe și de a nu transforma dorința de a fi util într-o demonstrație prelungită pe bunul altuia.
Poți mulțumi pentru seară și poți alege service-ul fără scuze nesfârșite. Dacă prietenia suportă acest adevăr, nimeni nu trebuie să joace expertul ori beneficiarul încântat. Rămâne o încercare făcută împreună, cu limita ei. Uneori ajutorul cel mai bun începe exact când cineva acceptă că următorul pas trebuie lăsat unei alte persoane.
Leave a Reply