Oaspeții au plecat, iar în bucătărie au rămas farfurii, pahare și o tavă greu de curățat. Seara va fi povestită prin conversații și râsete. Partea care o încheie, aceea în care cineva stă cu mâinile în apă, riscă să nu intre în amintire.
Există bucurii care par spontane fiindcă pregătirea și urmările lor au fost preluate de altcineva. Dacă repetăm această uitare, ajungem să numim firească o împărțire comodă pentru noi. Apreciem atmosfera fără să vedem persoana care a avut mai puțin timp să se bucure de ea.
A mulțumi poate deschide ochii, dar poate și închide discuția prea repede. Un compliment despre priceperea gazdei nu rezolvă faptul că aceeași persoană muncește mereu. Uneori, recunoștința adevărată deranjează puțin aranjamentul serii: ne ridicăm înainte de desert și întrebăm ce putem prelua.
Nu orice ajutor trebuie oferit cu solemnitate. Două farfurii duse la chiuvetă pot lăsa conversația să continue în altă formă. Atunci masa devine comună până la sfârșit, iar mulțumirea încetează să fie prețul mic plătit pentru liniștea noastră de după.
Leave a Reply