La sfârșitul unei zile, în loc să numeri lucrurile bifate, încerci să îți amintești cine a făcut-o posibilă. Apare casiera care a găsit o eroare, colegul care a preluat un telefon, omul care a dat o indicație bună. Numele unora lipsesc, dar gesturile lor au rămas destul de clare.
Exercițiul nu trebuie transformat într-o obligație de a descoperi binele cu orice preț. Există zile în care greul ocupă aproape tot spațiul. O listă forțată poate suna ca o mustrare adresată celui obosit: ai primit destule, nu mai ai dreptul să te plângi. Aceasta nu este recunoștință, ci supraveghere a propriei stări.
Când vine liber, însă, amintirea ajutorului schimbă povestea zilei. Reușitele nu mai sunt exclusiv ale noastre, iar dificultățile nu mai sunt singurele evenimente demne de păstrat. Observăm o viață făcută și din contribuții scurte, pe care nimeni nu le va trece într-o biografie, deși fără ele ziua ar fi fost alta.
Nu trebuie să scrii lista și nici să o publici. Poți adormi cu o imagine mai exactă a drumului parcurs. Iar mâine, când cineva îți va cere o indicație, poate îți vei aminti cât loc a avut astăzi, în viața ta, o explicație de numai câteva secunde.
Leave a Reply