Omul care te contrazice are un ton pe care îl suporți greu. Zâmbește superior și amintește că te-a avertizat. Îți arată apoi un document care schimbă situația. Înainte să citești, simți nevoia să găsești o fisură în hârtie, fiindcă nu îi găsești nicio delicatețe lui.
Antipatia poate face un argument să pară vinovat prin apropiere. Totuși, felul în care cineva vorbește și corectitudinea lucrului spus sunt întrebări diferite. Un adevăr nu devine fals pentru că este folosit cu răutate, după cum o eroare nu devine adevăr printr-o voce blândă.
Separarea nu te obligă să accepți umilința. Poți recunoaște documentul și poți refuza tonul. Poți spune că observația este justă fără să oferi aprobarea ta întregului comportament. Tocmai această distincție împiedică discuția să devină o alegere imposibilă între demnitate și luciditate.
Citește hârtia până la capăt. Dacă schimbă faptele, las-o să îți schimbe și concluzia. Nemulțumirea față de om poate rămâne, dar nu trebuie să primească dreptul de a administra realitatea. Uneori învățăm ceva tocmai de la cineva căruia nu am dori să îi datorăm nimic.
Leave a Reply