Ai cunoscut un om care se potrivește perfect unei teorii despre ceilalți. Îl invoci de fiecare dată când teoria este pusă la îndoială. Are nume, chip și o întâmplare memorabilă; orice obiecție mai abstractă pare palidă lângă prezența lui în poveste.
Un exemplu viu arată că ceva se poate întâmpla. Nu arată singur cât de des se întâmplă și nici dacă descrie o categorie întreagă. Saltul dintre aceste afirmații este ușor de ratat, fiindcă povestea păstrează aceeași forță emoțională în timp ce concluzia își lărgește fără drept hotarele.
Nici experiența nu trebuie disprețuită pentru a corecta saltul. Omul întâlnit contează, iar ceea ce a făcut rămâne de înțeles. Dar tocmai respectul față de particular cere să nu îl transformăm într-un reprezentant involuntar al tuturor. Altminteri nu îl mai privim pe el; îl folosim ca pe o ștampilă.
Data viitoare poți spune că ai întâlnit un asemenea caz, apoi să te oprești acolo. Propoziția va părea mai modestă și va fi mai exactă. Uneori gândirea înaintează prin micșorarea concluziei până când aceasta încape, fără rest, în ceea ce experiența poate susține.
Leave a Reply