Mulțumim ușor pentru daruri. E firesc: primești, mulțumești. Dar există o recunoștință mai adâncă, care nu așteaptă să primească ceva ca să se nască. E recunoștința pentru ceea ce nu ți s-a dat.
Nu e amărăciune întoarsă pe dos. E recunoașterea că lipsurile tale te-au sculptat la fel de mult ca darurile. Ce n-ai primit te-a făcut atent, te-a făcut întrebător, te-a făcut tu. Fără goluri, n-ai fi căutat umplerea.
A mulțumi pentru ce nu ți s-a dat înseamnă a vedea că viața ta nu e doar suma darurilor, ci și a lipsurilor care te-au împins înainte. Ambele au lucrat.
Recunoștința asta nu cere socoteală. Nu spune „mulțumesc pentru că mi-a fost greu” ca pe o formulă. Spune, mai degrabă: n-am primit tot, și totuși sunt întreg. Iar întregimea aceasta nu e un dar primit — e unul făcut, din tot ce a fost.
Lasă un răspuns