Discuția a durat o seară întreagă. Ați repetat argumentele, ați lămurit un detaliu și ați rămas în dezacord. Telefonul îți oferă loc pentru încă un mesaj, iar tu îl compui mai ales fiindcă îți este greu să lași replica celuilalt să fie ultima.
Finalul unei conversații poate fi confundat cu verdictul ei. Dacă taci, pare că ai cedat; dacă răspunzi, speri că vei restabili ordinea. Dar ultimul cuvânt nu are o legătură necesară cu cel mai bun argument. Uneori îi aparține doar celui care a obosit mai târziu sau suportă mai greu lipsa confirmării.
Poți opri schimbul fără să declari că toate opiniile sunt egale. Poți păstra convingerea că ai motive mai bune și poți recunoaște că această conversație nu le mai poate examina folositor. O pauză nu anulează adevărul; doar admite limitele oamenilor care încearcă să îl discute în acel moment.
În locul mesajului lung, poți spune unde a rămas dezacordul și ce informație ar merita reluarea lui. Apoi poți lăsa telefonul jos. Nu orice gând cinstit trebuie să obțină imediat aprobarea celuilalt, iar unele întrebări rămân mai bine păstrate când nu sunt împinse până la epuizarea celor care le poartă.
Leave a Reply