Cineva îți cere indicații pentru o stradă pe care o găsești fără ezitare când mergi pe jos. Începi să explici și te încurci la numele intersecțiilor. Cunoști traseul prin repere pe care le recunoști la fața locului, nu printr-o descriere pe care o poți oferi imediat.
Există o diferență între a putea face ceva și a putea spune limpede cum faci. Niciuna dintre capacități nu o garantează integral pe cealaltă. Un vorbitor fluent poate descrie un drum pe care nu l-a parcurs, iar un om priceput poate avea nevoie de timp ca să își facă priceperea accesibilă altcuiva.
Diferența cere modestie în ambele direcții. Nu ar trebui să declarăm neștiutor pe cineva doar fiindcă explică greu. Dar nici experiența practică nu scutește orice afirmație de verificare. Când îndrumi un alt om, faptul că tu ai ajunge la destinație nu garantează că instrucțiunile tale îl vor duce și pe el acolo.
Poți desena traseul, puteți merge împreună sau poți verifica numele străzilor. Cunoașterea devine împărtășită prin această muncă suplimentară. Uneori tocmai încercarea de a explica ne arată ce știm, ce doar recunoaștem și ce trebuie să cercetăm din nou înainte de a pretinde că putem conduce pe altcineva.
Leave a Reply