Pe gard se așază o pasăre pe care nu o recunoști. Deschizi repede un ghid și cauți imaginea potrivită. Până găsești pagina, pasărea pleacă. Ai rămas cu un nume posibil și cu prea puține amănunte pentru a ști dacă alegerea era bună.
A numi ajută privirea. Un cuvânt ne permite să comparăm, să întrebăm și să ne amintim. Totuși, căutarea numelui poate lua locul întâlnirii dacă devine singurul ei scop. În loc să vezi, încerci doar să închizi o mică datorie față de propria curiozitate.
Poate că, înaintea ghidului, era loc pentru câteva secunde de observație: ciocul, mișcarea cozii, felul în care pasărea stătea pe sârmă. Nu ca refuz al cunoașterii, ci ca pregătire a ei. Cuvintele sunt mai precise când au de întâlnit ceva privit cu răbdare.
Data viitoare poți lăsa telefonul în buzunar puțin mai mult. Numele va putea veni după aceea, uneori cu ajutorul altcuiva. Iar dacă nu vine, întâlnirea nu este anulată. Ai văzut un comportament, ai remarcat o formă și ai aflat cât de repede poate dorința de a identifica să întrerupă vederea.
Leave a Reply