La o pagină citită cu ani în urmă, găsești un semn de exclamare făcut cu creionul. Fraza care te impresionase pare acum prea sigură de ea. Cartea a rămas neschimbată, dar cititorul care a lăsat semnul nu mai poate fi suprapus fără dificultate peste cel de azi.
Însemnările păstrează mai mult decât ideile unui autor. Ele arată felul în care le-am primit într-un anumit moment. Uneori suntem tentați să ștergem urmele unei admirații depășite, ca și cum ar dovedi o vină. Totuși, ele pot face vizibil un drum pe care memoria l-ar simplifica.
A te contrazice după o lectură nouă nu înseamnă neapărat că ai citit prost prima dată. Poate ai întâlnit între timp un caz care complică fraza. Poate ai învățat să deosebești eleganța formulării de puterea argumentului. Schimbarea merită examinată, nu sărbătorită automat ca progres.
Poți adăuga lângă vechiul semn câteva cuvinte și o dată. Cele două reacții vor rămâne împreună, fără obligația de a se împăca. Cartea devine astfel un loc unde gândirea își poate vedea revizuirile, iar certitudinea de azi primește un vecin discret care îi amintește că și ea poate fi recitită.
Leave a Reply