Știi să folosești o aplicație și te oferi să o explici unui vecin. După primele instrucțiuni, îți dai seama că ai numit un buton pe care el nu îl poate identifica. Pentru tine, pasul era atât de obișnuit încât dispăruse din explicația pe care o pregătiseși.
Priceperea comprimă drumul. Legături care au cerut efort devin evidente, iar începutul se îndepărtează din memorie. Când predăm, putem confunda această evidență dobândită cu simplitatea lucrului însuși. Celălalt pare lent fiindcă măsurăm drumul lui cu o scurtătură pe care noi am construit-o în timp.
Explicația bună cere să refacem unele dintre treptele dispărute. Nu trebuie să vorbim de sus sau să presupunem că totul este necunoscut. Putem întreba ce recunoaște deja, unde s-a oprit și ce crede că va face următorul gest. Răspunsurile lui sunt parte din explicație, nu întreruperi ale acesteia.
Poate dura mai mult decât să preiei telefonul și să termini operațiunea. Totuși, dacă scopul este învățarea, timpul acesta are altă valoare. La final, vecinul ar trebui să poată reface singur un pas, iar tu să știi mai bine ce anume știai fără să mai poți spune limpede cum ai ajuns să știi.
Leave a Reply