Doi elevi primesc aceeași notă pentru lucrări foarte diferite. Unul a înțeles ideea, dar a greșit calculele. Celălalt a aplicat corect o procedură fără să poată explica alegerea ei. În catalog apare o egalitate care ajută administrarea clasei și ascunde tocmai diferența importantă pentru lecția următoare.
Orice evaluare numerică strânge multe observații într-un semn ușor de comparat. Această comprimare are folosul ei. Problema începe când uităm ce s-a pierdut și cerem notei să descrie întreaga cunoaștere a elevului, efortul lui sau felul în care ar trebui să fie ajutat de acum înainte.
Numărul nu trebuie respins ca să îi recunoaștem limitele. Poate fi însoțit de o explicație care deosebește tipurile de dificultate. Atunci evaluarea nu mai spune doar unde se află cineva într-o ordine, ci și ce anume poate face pentru a înțelege mai bine materia pe care tocmai a încercat-o.
Pe aceeași pagină, o observație precisă poate valora pentru învățare mai mult decât diferența dintre două note apropiate. Nu fiindcă exigența ar trebui abandonată, ci fiindcă are nevoie de un obiect clar. Un elev nu poate lucra direct asupra valorii sale din catalog; poate lucra asupra unui raționament, a unei confuzii și a unui pas pe care încă nu îl stăpânește.
Leave a Reply