La masă, cineva anunță că un curs este foarte bun. Înainte să îl alegi, întrebi pe ce se bazează aprecierea. Răspunsul poate fi experiența directă, povestea unui prieten sau o prezentare bine făcută. Aceeași propoziție își schimbă greutatea când afli drumul pe care a ajuns la tine.
Întrebarea despre temei nu este neapărat o provocare. Ea încearcă să deosebească mărturia de impresie și impresia de reclamă. Fiecare poate conține informații folositoare, dar nu în același fel. Dacă le tratăm ca echivalente, încrederea noastră ajunge să depindă mai ales de convingerea cu care sunt rostite în conversație.
Putem întreba și ce înseamnă bun în acel caz. Un curs poate fi riguros și greu de urmărit pentru un începător. Poate fi plăcut fără să ofere practica de care ai nevoie. Afirmația generală devine folositoare când primește criterii potrivite persoanei care trebuie să decidă dacă se înscrie.
Poate că vei alege cursul recomandat, dar motivele tale vor fi mai clare. Ai aflat ceva și despre calitatea informației primite, nu doar despre obiectul ei. O conversație poate păstra căldura chiar atunci când cerem asemenea precizări. Respectul pentru interlocutor nu ne obligă să folosim cuvintele lui dincolo de ceea ce pot susține.
Leave a Reply