Înaintea unui examen, un elev întreabă dacă materia este importantă. Profesorul începe să explice folosul ei, dar elevul voia să știe dacă va apărea în test. Răspunsul poate fi bine argumentat și totuși să rateze întrebarea, fiindcă același cuvânt purta două preocupări diferite în acea conversație.
Multe discuții se blochează înaintea dezacordului propriu-zis. Unul întreabă despre cauze, altul răspunde despre scop. Unul caută o descriere, altul oferă o recomandare. Fiecare poate spune lucruri adevărate, iar conversația să producă doar iritare, pentru că adevărurile lor nu au fost chemate să rezolve aceeași nelămurire.
Clarificarea nu cere întotdeauna definiții solemne. Uneori ajunge o reformulare: vrei să știi dacă intră în examen sau de ce merită învățat? Cele două întrebări pot fi legate, dar legătura trebuie construită după ce diferența a fost recunoscută. Altfel, răspunsul riscă să moralizeze acolo unde era cerută doar o informație.
După precizare, discuția poate reveni și la folosul materiei. Acum are însă un început comun. A întreba bine include capacitatea de a spune ce fel de răspuns cauți, iar a răspunde bine include răbdarea de a verifica acest lucru înainte să desfășori explicația pentru care erai deja pregătit când celălalt a deschis gura.
Leave a Reply