Primești un răspuns format dintr-un singur cuvânt, urmat de punct. Îl recitești. Cuvântul acceptă propunerea, dar punctul pare să închidă ceva mai mult decât propoziția. Poate anunță supărare; poate cel care a scris pune punct pur și simplu, fiindcă așa a învățat la școală.
Pe ecran, semnele mici primesc sarcini pe care într-o întâlnire le-ar îndeplini chipul și intonația. Ajungem să citim o relație într-o virgulă absentă. Această atenție poate arăta apropiere, dar poate produce și certitudini fragile despre intenții pe care nu le-am verificat în niciun fel.
Regulile scrierii și obiceiurile conversației nu coincid întotdeauna. Cine respectă o regulă gramaticală poate încălca, fără să știe, așteptarea afectivă a interlocutorului. Nu există aici un vinovat obligatoriu. Există două feluri de a folosi același semn și o grabă de a-l considera transparent.
Înainte să răspundem unei ostilități presupuse, putem lăsa loc unei explicații mai simple. A întreba dacă totul este în regulă costă uneori mai puțin decât a construi o ceartă din punctuație. Textul are precizia lui, însă relația nu încape întotdeauna în regulile după care îl citim.
Leave a Reply