La sfârșitul unui document lung există un dreptunghi gol pentru semnătură. Tot ce ai citit, ai înțeles parțial sau ai trecut cu vederea urmează să fie legat de câteva mișcări ale mâinii. Gestul durează puțin. Urmările lui pot dura mult după ce masa a fost eliberată.
Semnătura face o trecere stranie de la cuvinte la persoană. Frazele pot fi scrise de alții, repetate dintr-un model, explicate în grabă. Cu toate acestea, prin semnare ajung să fie tratate drept angajamentul tău. Aici apare întrebarea despre câtă înțelegere trebuie să însoțească acordul pentru ca el să fie real.
Nu fiecare neînțelegere anulează răspunderea celui care semnează. Dar nici existența unei semnături nu dovedește că informația a fost accesibilă. Un limbaj voit încâlcit poate obține formal ceea ce o explicație cinstită n-ar obține. Cerneala certifică un gest mai ușor decât certifică libertatea din spatele lui.
A cere timp pentru lectură nu este o lipsă de încredere care trebuie pedepsită. Este încercarea de a aduce persoana înapoi lângă numele ei. O semnătură are mai multă greutate atunci când mâna nu este grăbită, iar întrebările nu sunt tratate ca un defect al celui care le pune.
Leave a Reply