O scrisoare oficială începe cu trimiteri la articole, alineate și dispoziții. Abia spre sfârșit afli că trebuie să aduci un document până vineri. Cel care cunoaște procedura găsește repede informația. Cel care nu o cunoaște poate citi pagina de câteva ori și tot nu știe ce are de făcut.
Temeiul unei decizii contează. El permite verificarea și contestarea ei, iar eliminarea referințelor ar putea ascunde chiar puterea pe care vrem să o controlăm. Problema este ordinea în care informația întâlnește cititorul și presupunerea că toți cei vizați stăpânesc deja limbajul instituției care le scrie în numele legii.
Precizia juridică și claritatea practică nu sunt dușmani obligați. O pagină poate spune întâi ce s-a decis, ce trebuie făcut și unde se poate cere lămurire, păstrând apoi justificarea exactă. Explicația simplă nu înlocuiește regula; îi face consecințele accesibile celui care trebuie să trăiască sub ea și să poată reacționa.
Când o instituție scrie doar pentru ceilalți cunoscători ai procedurii, destinatarul real devine aproape un intrus. A-i vorbi limpede nu înseamnă a coborî nivelul documentului. Înseamnă a recunoaște că autoritatea nu se împlinește printr-o frază impecabilă pe care omul o primește la timp, dar o înțelege abia după expirarea termenului.
Leave a Reply