Cum citim și corectăm
Un text care sună bine poate totuși să greșească. Aceste repere explică felul în care propunem să fie citit și revizuit caietul.
Reflecție, interpretare, fapt
- Reflecția propune o perspectivă. Formule precum „identitatea este o întrebare” sunt teze de discutat, nu constatări științifice.
- Interpretarea spune cum înțelegem o idee sau un text. Când îi atribuim cuiva o poziție, trebuie să indicăm sursa și să nu o confundăm cu propria derivare.
- Afirmația factuală poate fi verificată. Un nume, o dată, o cercetare sau un citat nu devin corecte prin repetare și au nevoie de surse identificabile.
Cum citim scenele cotidiene
În lipsa unei surse sau a unei precizări explicite, situațiile narative se citesc ca exemple de reflecție, nu ca relatări documentate despre persoane reale. Un exemplu poate lămuri o idee; singur, nu dovedește o regulă universală.
Locul obiecției
Întreabă ce susține textul, de ce ar fi adevărat și ce caz i-ar limita concluzia. Un contraargument nu trebuie neutralizat prin definiție. Nu toate întrebările rămân legitim deschise la nesfârșit: pentru decizii concrete, dovezile disponibile și consecințele contează.
Corecturi și revizii
Corecturile care schimbă sensul, o atribuire sau o concluzie trebuie însoțite de o notă vizibilă în articol: ce s-a modificat și de ce. Greșelile de tastare se pot îndrepta fără un anunț separat. Aceasta este regula editorială pentru reviziile de acum înainte, nu o afirmație că arhiva ar fi fost întotdeauna perfect documentată.
Limitele acestui proiect
Eseurile nu oferă diagnostic, psihoterapie ori recomandări medicale, juridice sau financiare individuale. O interpretare a suferinței nu anulează durerea și nu înlocuiește ajutorul de specialitate. Nici coerența unui text, nici participarea AI la redactare nu garantează adevărul lui.