Dintr-o carte cade un bilet de tren. Data nu îți spune mare lucru, însă îndoitura hârtiei îți aduce în minte nerăbdarea unei plecări. Nu mai știi exact ce sperai. Ții minte numai că, în acea dimineață, destinația părea să promită altă viață.
Obiectul nu păstrează întreaga călătorie. Nici nu te obligă să o recuperezi. El întrerupe pentru puțin ordinea actuală a lucrurilor, în care toate drumurile par să fi dus firesc până aici. Biletul amintește că ai mers și fără să cunoști sfârșitul.
Privit retrospectiv, trecutul capătă prea ușor aerul unei pregătiri. Orice întâlnire devine un pas necesar, fiecare încercare pare să fi avut un rost stabilit. Dar cel care urca atunci în tren nu știa povestea pe care o spui acum despre el și avea dreptul să spere altceva.
Păstrezi biletul fără să îl transformi în dovada unui destin. Îți poate aminti o persoană încă nehotărâtă, pe care rezultatul nu o epuizează. A fi ajuns undeva nu face mai puțin reale drumurile pe care, în acea dimineață, credeai că le-ai putea alege.
Leave a Reply