Deschizi un caiet vechi convins că vei găsi dovada unei hotărâri timpurii. În schimb, citești ezitări, preferințe abandonate și o siguranță surprinzătoare în lucruri pe care astăzi le respingi. Scrisul este al tău. Autorul pare totuși un cunoscut cu care ai pierdut legătura.
Îți vine să îi corectezi formulările sau să îl tratezi cu superioritate. Ar fi comod: tu ai ajuns mai departe, el încă nu înțelegea. Dar caietul arată și ceva mai puțin confortabil. Povestea actuală despre tine a eliminat multe întorsături ca să pară continuă.
Consecvența poate însemna păstrarea unei griji, nu repetarea acelorași răspunsuri. Uneori te-ai schimbat tocmai fiindcă ai luat mai în serios o întrebare veche. Alteori ai renunțat din oboseală ori teamă. Jurnalul nu decide în locul tău care dintre aceste lucruri s-a întâmplat.
Îl închizi fără să rupi paginile stângace. Ele nu au nevoie de aprobarea ta pentru a aparține trecutului. Îți pot fi de folos dacă le citești ca pe urmele unei vieți încă deschise, nu ca pe o lucrare pe care adultul de astăzi trebuie să o noteze.
Leave a Reply