Încerci să desenezi un arbore genealogic și rămân câteva căsuțe goale. Nimeni nu știe exact un nume, o dată sau locul unei plecări. Foaia, ordonată și simetrică, face lipsurile să pară defecte personale, de parcă o familie ar fi completă numai când poate fi înscrisă fără întreruperi.
Poți cerceta, poți întreba, poți dori să afli. Curiozitatea despre origine are greutatea ei. Dar absența informației nu trebuie transformată în absența unui drept de a exista deplin. Nu ești o propoziție neîncheiată doar fiindcă o parte din antecedente nu îți este accesibilă.
Nici răspunsurile găsite nu oferă automat apartenență. O listă de rude poate clarifica o istorie fără să aducă apropiere; un om fără legătură de sânge poate fi cel care ți-a pregătit masa ani întregi. Originea și îngrijirea se pot întâlni, dar merită recunoscute separat atunci când nu o fac.
Lași spațiile goale, fără să inventezi nume ca să închizi desenul. Poți adăuga în altă parte oamenii care au fost efectiv lângă tine. Arborele va arăta mai puțin regulat și mai aproape de viața pe care încerci să o înțelegi, cu date certe și întrebări încă deschise.
Leave a Reply