Într-o gară, pleci de acasă spre casă. Formula pare greșită numai până când privești bagajul: o cheie este de la apartamentul în care trăiești, alta de la locuința în care cineva încă îți păstrează cana. Niciunul dintre locuri nu îl anulează pe celălalt.
Cei din jur pot cere o alegere clară. Unde aparții cu adevărat? Întrebarea presupune că atașamentul este mai serios dacă exclude. Dar două locuri pot susține părți diferite ale vieții fără ca una să fie contrafăcută. Într-unul îți organizezi zilele, în celălalt recunoști felul în care ai început.
Această dublă apartenență poate aduce și oboseală. Lipsești undeva aproape mereu, ratezi o masă, nu ajungi la o aniversare. A o descrie numai ca bogăție ar ascunde costul. A o numi lipsă de rădăcini ar ascunde legăturile care fac tocmai plecarea atât de grea de fiecare dată.
Trenul pornește, iar mesajele vin din ambele direcții. Poți răspunde fără să decizi care casă este cea adevărată. Poate că viața ta are două centre imperfecte, iar grija necesară este să nu promiți niciunuia prezența întreagă pe care distanța nu îți permite să o oferi.
Leave a Reply