În autobuz, un vecin îți face semn că există un loc liber lângă el. Vă cunoașteți mai mult din saluturi și din întâlniri lângă ghena blocului. Gestul nu are solemnitate, dar îți schimbă drumul: în orașul mare, cineva te-a așteptat să te apropii.
Când vorbim despre apartenență, ne gândim adesea la legături intense sau la grupuri care ne definesc public. Rămân în umbră aceste recunoașteri mici, repetate, prin care o stradă încetează să fie anonimă. Nu îți cer întreaga poveste și nici nu promit să o înțeleagă.
Tocmai limita lor poate fi odihnitoare. Poți fi cunoscut ca omul care vine la aceeași oră, fără să fii obligat să dezvălui tot ce te preocupă. Intimitatea nu este singura formă de apropiere. Există și o familiaritate decentă, care te include fără să îți revendice viața.
Vă așezați și discutați despre o stație mutată. Conversația poate rămâne banală până la capăt. Nu trebuie transformată într-o prietenie mare ca să conteze. Uneori simți că locuiești undeva fiindcă prezența ta a devenit suficient de cunoscută încât altcineva să observe spațiul în care ai putea sta.
Leave a Reply