Pui farfuria direct pe masă, apoi te întorci și aduci un șervet. Nu vine nimeni la cină. Gestul pare inutil, dar schimbă felul în care te așezi: masa nu mai este o operațiune făcută în grabă între două lucruri considerate mai importante decât propria seară.
Când trăim singuri, unele forme de grijă își pierd martorul și par să își piardă motivul. Ne putem întreba dacă merită să gătim, să alegem o farfurie sau să stăm jos. Răspunsul nu trebuie să fie mereu da; oboseala are și ea un loc legitim.
Merită însă observată regula după care altcineva ar primi aproape automat o atenție pe care noi trebuie să o câștigăm. A te trata ca pe un musafir permanent nedorit în propria casă nu este modestie. Înseamnă să lași considerația de sine dependentă de prezența unei alte persoane la masă.
Mănânci ce ai pregătit, poate ceva foarte simplu. Șervetul nu vindecă singurătatea și nici nu dovedește că nu ai nevoie de oameni. El poate marca doar faptul că, până vin sau când nu vin, locuitorul acestei case rămâne cineva pentru care are sens să fie așezată o masă.
Leave a Reply