La o masă, toți laudă un fel de mâncare pe care tu nu îl suporți. Râzi și iei puțin, ca să nu strici atmosfera. Gestul pare neînsemnat, dar îți amintește de alte mici aprobări prin care ai învățat să rămâi ușor de primit printre ceilalți.
Conviețuirea cere ajustări. Nu fiecare preferință trebuie anunțată și apărată ca o frontieră. Totuși, există o diferență între a face loc gustului altuia și a nu mai avea voie să recunoști propriul gust. A doua situație te lasă prezent la masă, dar tot mai absent din alegerile tale.
Uneori identitatea este apărată prea zgomotos, ca și cum orice concesie ar distruge-o. Alteori dispare în politeți pe care nimeni nu le-a cerut explicit. Între aceste extreme încape o propoziție simplă, spusă fără dispreț: pentru mine nu merge, dar mă bucur că vă place vouă atât de mult.
Lași farfuria și continui conversația. Poate nimeni nu se supără; poate cineva insistă și atunci vezi mai limpede regula locului. O preferință mică poate arăta dacă apartenența îți permite diferențe mărunte sau cere, până și la desert, să mimezi aceeași plăcere ca restul mesei.
Leave a Reply