Găsești o listă scrisă cândva, cu lucruri pe care jurai că le vei face. Unele încă te atrag. Altele par dorințele unei persoane pe care o înțelegi, dar pe care nu o mai poți reprezenta fără să te forțezi. Hârtia nu știe că între timp ai trăit.
Promisiunile către tine pot susține o direcție, însă pot deveni și ordine venite dintr-un trecut prost informat. Cel care le-a făcut nu cunoștea toate costurile și nici toate posibilitățile. A-i da autoritate absolută ar însemna să refuzi tocmai experiența pentru care spera să pregătească viitorul.
Există totuși și abandonuri grăbite, deghizate în maturizare. Diferența merită cercetată concret: mai dorești lucrul acela, dar te temi, sau nu îl mai dorești și păstrezi numai obligația de a semăna cu autorul listei? Cele două situații cer răspunsuri diferite și nu se lămuresc printr-o singură deviză.
Poți modifica lista fără să o disprețuiești. Păstrezi o intenție, renunți la alta, reformulezi ceva ce încă are sens. Fidelitatea față de tine poate include asemenea negocieri între vârste, în care nici trecutul nu este ridiculizat, nici prezentul obligat să execute toate ordinele primite înainte să existe.
Leave a Reply