La o întâlnire după câțiva ani, un prieten comandă pentru tine băutura de odinioară. Îi spui că nu o mai bei. El râde și insistă că te cunoaște. Gluma este mică, dar în ea apare conflictul dintre memoria lui despre tine și dreptul tău de a fi diferit astăzi.
Cunoașterea îndelungată poate deveni o formă de comoditate. Nu mai întrebăm, fiindcă avem deja răspunsurile. Persoana apropiată ajunge să fie tratată ca un loc familiar în care mobilierul nu ar trebui mutat. Când ceva se schimbă, simțim că ni se retrage o competență afectivă pe care o consideram sigură.
A cunoaște pe cineva presupune însă și disponibilitatea de a primi corecturi. Altfel, apropierea păstrează o copie, nu o relație. Tu poți recunoaște că preferința veche a fost reală fără să fii obligat să o repeți pentru a dovedi că prietenia a avut cândva dreptate în privința ta.
Ceri altceva și îl întrebi ce mai este nou în viața lui. Întâlnirea poate începe tocmai din această revizuire reciprocă. Aveți un trecut comun, dar el nu trebuie să țină locul curiozității. Poate servi drept motiv pentru a asculta mai atent ceea ce încă nu știți unul despre celălalt.
Leave a Reply