Într-o discuție tensionată, simți replica obișnuită pregătindu-se. Ai putea să ironizezi și ai ști exact unde să lovești. De data aceasta ceri câteva minute. Celălalt pare surprins, poate chiar iritat. Schimbarea ta nu aduce imediat liniște în conversație, fiindcă îi modifică și lui locul cunoscut.
Ne imaginăm uneori transformarea ca pe o decizie privată care va fi recunoscută cu bucurie. Dar obiceiurile noastre fac parte și din obiceiurile relațiilor. Când renunți la un răspuns, cei din jur pot continua să îl aștepte sau să îl provoace, fără să observe ce se întâmplă.
Asta nu îi face automat dușmani ai schimbării. Nici nu te obligă să revii la vechiul rol pentru a păstra o familiaritate dureroasă. Îți arată doar că o alegere nouă va avea nevoie de repetare și de limite, nu numai de o declarație sinceră făcută într-o seară bună.
Revii la discuție fără ironia pregătită. Poate nu găsești încă vorbele potrivite. Stângăcia aceasta nu dovedește că noul răspuns este fals. Poate fi prețul firesc al unei încercări în care nu mai folosești ceea ce știai cel mai bine, pentru că ai văzut ce îi costă pe ceilalți.
Leave a Reply