Într-o seară asculți o melodie pe care ai evita să o alegi în fața prietenilor. Ți se pare sentimentală, poate demodată. Totuși, o lași să se termine și apoi o pui din nou. Gustul tău trăit nu coincide exact cu gustul pe care îl prezinți.
Diferența poate fi amuzantă până când devine motiv de dispreț față de tine. Te judeci cu vocabularul unui grup chiar și când grupul nu este acolo. O plăcere inofensivă ajunge să ceară apărare, de parcă omul cultivat pe care vrei să îl fii nu ar avea voie să fie atins de ea.
Nu trebuie să declari orice preferință profundă sau să renunți la discernământ. Poți auzi stângăcia unui vers și totuși să îți placă felul în care este cântat. Judecata despre calitatea unui lucru și relația personală cu acel lucru nu sunt obligate să dea mereu același rezultat.
Melodia se încheie. Poate data viitoare o vei asculta și cu cineva, poate nu. Libertatea nu cere o mărturisire publică pentru fiecare gust ascuns. Ajunge uneori să nu mai transformi propriile plăceri modeste în probe împotriva persoanei pe care ai încercat, cu atâta seriozitate, să o construiești.
Leave a Reply