Lumina atelierului mai arde după ce lucrarea este gata. Un colț ar putea fi netezit, o îmbinare verificată din nou. Cel care a lucrat nu mai vede întregul, ci numai locurile unde mâna ar avea încă ceva de făcut. Finalul se retrage la fiecare apropiere.
Uneori perfecționarea protejează obiectul. Alteori îl protejează pe autor de momentul când obiectul va exista fără supravegherea lui. Câtă vreme lucrarea este în lucru, orice lipsă are o scuză provizorie. După predare, imperfecțiunile devin parte din ceea ce ai făcut efectiv.
A termina înseamnă să accepți o versiune limitată a intenției tale. Nu este un îndemn la neglijență. Există greșeli care trebuie îndreptate și promisiuni care trebuie respectate. Dar există și o diferență între o lucrare suficient de bună pentru rostul ei și una imună la orice privire critică.
Stingi lumina fără să dobândești certitudinea că nu mai era nimic de schimbat. Certitudinea aceasta poate nici nu există. Rămâne întrebarea mai concretă dacă obiectul poate acum să își facă treaba. Când răspunsul este da, închiderea atelierului lasă loc și vieții celui care a muncit acolo, nu doar lucrului ieșit din mâinile sale.
Leave a Reply