Duminică după-amiază, lumina încă intră în cameră, dar gândul este deja la alarma de luni. Mai sunt ore libere și totuși ele par confiscate de ziua următoare. Pui o cană pe masă, o uiți acolo și începi să pregătești lucruri care ar fi putut aștepta.
Anticiparea are un rost: ne ajută să nu fim surprinși nepregătiți. Devine apăsătoare când nu se mai oprește după pregătire. Atunci lunea nu începe dimineața, ci se întinde înapoi peste tot timpul disponibil, ca și cum apropierea unei obligații ar anula orice libertate rămasă.
Nu este întotdeauna o problemă de perspectivă. Un loc de muncă greu poate face duminica realmente neliniștitoare, iar cauza merită luată în serios. Dar chiar când schimbarea nu este imediat posibilă, putem observa diferența dintre pregătirea unui ghiozdan și repetarea mintală a întregii săptămâni.
După ce lucrurile necesare sunt gata, după-amiaza nu devine neapărat senină. Poate rămâne amestecată cu grijă. Cu toate acestea, cana încă se poate umple, iar o plimbare poate avea loc. Lunea are destule ore ale ei; nu trebuie să îi dăm, prin anticipare, dreptul exclusiv și asupra ultimei lumini de duminică.
Leave a Reply