Un om plantează un pom despre care știe că va crește încet. Îl udă și îi sprijină tulpina, deși nu poate calcula câte veri va sta la umbra lui. Gestul conține un viitor pe care îl dorește, dar pe care nu îl poate revendica în întregime.
Obișnuim să evaluăm planurile după beneficiul pe care îl putem vedea întorcându-se spre noi. Este firesc să vrem roadele muncii noastre. Totuși, dacă numai rezultatele apucate personal ar avea sens, o mare parte din ceea ce construim împreună ar deveni de neînțeles.
A lucra pentru un timp care ne poate depăși nu presupune că moartea devine acceptabilă sau frumoasă. Înseamnă doar că acțiunea noastră are o rază mai mare decât durata controlului nostru. Cine va sta sub pom nu este dator să cunoască povestea celui care l-a plantat.
Pământul trebuie apăsat bine în jurul rădăcinii. În clipa aceasta, viitorul larg cere un gest foarte exact și o găleată cu apă. Nu putem asigura tot ce va urma: pomul poate să nu prindă, curtea poate primi alt rost. Dar incertitudinea nu desființează grija. O face o ofertă, în locul unei investiții care pretinde neapărat întoarcere.
Leave a Reply