Cineva se trezește înaintea alarmei și vede o singură fereastră luminată în blocul de vizavi. Ora pare prea devreme pentru zi și prea târzie pentru noapte. Camera are liniștea unui timp care încă nu a fost revendicat de apeluri sau de treburile obișnuite.
Această liniște poate stârni tentația de a începe imediat să recuperăm. Deschidem lista, răspundem la mesaje, transformăm trezirea într-un avantaj. Uneori chiar asta dorim. Alteori gestul vine dintr-o neliniște mai veche: dacă timpul a apărut pe neașteptate, trebuie folosit înainte să fim întrebați ce am făcut cu el.
Orele timpurii nu sunt în sine mai adevărate decât celelalte. Nici nu aparțin tuturor în același fel; pentru omul care muncește noaptea, ele pot însemna sfârșitul obositor al unei ture. Dar intervalul acesta poate dezvălui cât de repede punem obligații acolo unde, pentru moment, nu ne așteaptă nimeni.
Poți să mai dormi, să citești sau să privești puțin strada. Alegerea nu trebuie să devină o metodă de viață. Fereastra din față se stinge, iar alte lumini apar. Ziua comună începe treptat. Ai avut câteva minute care nu au cerut să fii mai bun decât ieri, ci doar să hotărăști ce faci cu ele.
Leave a Reply