Meșterul spune că ușa veche nu mai poate fi îndreptată fără să coste mai mult decât una nouă. Ai reparat-o de câteva ori și îți este greu să accepți înlocuirea. În lemn sunt urme familiare, dar iarna intră pe sub ea și încuietoarea se blochează.
Grija pentru un obiect poate continua dincolo de folosul lui, din afecțiune sau din respect pentru munca investită. Există însă un punct în care păstrarea începe să ceară prea mult de la viața prezentă. Ceea ce a fost bun nu primește automat dreptul de a rămâne indispensabil pentru totdeauna.
A renunța nu anulează anii în care ușa și-a făcut treaba. Nici ultima reparație nu devine inutilă doar fiindcă nu a fost definitivă. Folosul are adesea o durată limitată. Îi cerem uneori permanență ca să nu simțim că efortul sau atașamentul nostru au avut o margine.
Alegi altă ușă, poate păstrezi mânerul vechi dacă îți este drag. Casa va suna altfel la închidere. Poți regreta diferența și totuși să te bucuri că nu mai intră frigul. Despărțirea de un lucru nu trebuie să îl declare lipsit de valoare pentru a deveni posibilă.
Leave a Reply