Desfaci o cămașă într-o culoare pe care nu o porți niciodată. Cel care ți-a oferit-o zâmbește larg. Îți place bucuria lui, dar obiectul nu îți place. Între cele două adevăruri apare tentația unei minciuni mici, care promite să salveze întreaga seară.
Nu fiecare nepotrivire merită anunțată brutal. Totuși, dacă recunoștința cere să ne falsificăm mereu gusturile, cei apropiați vor ajunge să ofere cadouri unei persoane inventate. Fiecare entuziasm jucat le confirmă o imagine greșită, iar dezamăgirea se amână până când devine mai greu de explicat.
Putem aprecia intenția fără să atribuim obiectului însușiri pe care nu le are pentru noi. Mulțumirea poate numi timpul oferit sau faptul că cineva s-a gândit la noi. A întreba dacă mărimea ori culoarea se pot schimba nu anulează această recunoaștere.
Un dar nu ar trebui să ne ceară să locuim în preferințele altcuiva. Dacă relația suportă adevărul blând al unei cămăși schimbate, darul ajunge mai aproape de rostul lui. Va fi purtat, iar cel care l-a ales va cunoaște puțin mai bine omul pentru care l-a cumpărat.
Leave a Reply