Gazda îți arată camera și spune că poți închide ușa oricând. După o zi de drum, propoziția aceasta odihnește aproape cât patul. Nu trebuie să fii disponibil pentru conversație până târziu, doar pentru că altcineva a fost bun să te primească.
Uneori ospitalitatea vine cu o cerință nerostită de prezență continuă. Musafirul trebuie să admire, să povestească, să mănânce încă puțin, să dovedească prin entuziasm că efortul gazdei a meritat. Primirea se transformă astfel într-un spectacol la care oaspetele nu are voie să lipsească.
Grija pentru celălalt include și ceea ce nu vom vedea: somnul lui, tăcerea, telefonul dat cuiva de acasă. A găzdui nu înseamnă a dobândi acces nelimitat la persoană. Casa rămâne a gazdei, dar timpul petrecut în ea nu devine în întregime proprietatea acesteia.
O ușă închisă nu este neapărat un refuz al întâlnirii. Poate pregăti o întâlnire mai adevărată dimineața, când nimeni nu mai zâmbește din obligație. Recunoștința are nevoie și de acest răgaz în care nu este verificată. Omul primit poate reveni la masă fiindcă dorește, nu fiindcă datorează.
Leave a Reply