Primești un aparat de cafea, deși în bucătăria ta abia încape fierbătorul. Cel care l-a cumpărat este încântat de funcțiile lui. Tu calculezi în tăcere ce va trebui mutat. Obiectul a ajuns la tine, dar încă nu este limpede dacă îți aparține cu adevărat.
Uneori dăruim și păstrăm dreptul de a verifica folosirea. Întrebăm unde stă lucrul, de ce nu a fost purtat, cui i-a fost dat mai departe. Astfel, în casă intră odată cu obiectul și o inspecție posibilă. Beneficiarul devine custodele alegerii făcute de altcineva.
Un dar încheiat presupune o renunțare reală la control. Cel care primește poate descoperi un alt folos sau poate hotărî că obiectul îi este inutil. Există delicatețe în felul în care spune asta, dar delicatețea nu ar trebui confundată cu obligația de a păstra orice lucru pentru totdeauna.
Dacă aparatul ajunge într-o bucătărie în care este folosit zilnic, intenția de a face bucurie nu a fost neapărat trădată. Poate doar a făcut un ocol. Recunoștința păstrează memoria gestului fără să transforme locuința într-un depozit al tuturor dovezilor materiale că cineva s-a gândit cândva la noi.
Leave a Reply