Ajungi în vizită și gazda te roagă să te descalți. Regula îți pare exagerată, dar covorul este al ei și tocmai a curățat. Ospitalitatea te primește într-un spațiu care avea deja o ordine. Faptul că ești binevenit nu înseamnă că acea ordine a dispărut.
Uneori vorbim despre generozitatea gazdei ca despre obligația de a suporta orice. Oaspetele ar trebui să se simtă acasă, deci orice cerere ar părea o retragere a invitației. Dar nici acasă nu suntem singuri pe lume. Confortul nostru se întâlnește mereu cu lucrurile și nevoile altora.
Există reguli care protejează casa și reguli care umilesc. Diferența ține de scop, de proporție și de felul în care sunt rostite. Cererea de a nu fuma înăuntru nu seamănă cu obligația de a accepta glume răutăcioase ca preț pentru locul primit la masă.
Recunoștința musafirului se poate arăta prin atenție la spațiul împrumutat pentru câteva ore. Gazda, la rândul ei, poate explica fără să comande fiecare mișcare. Înțelegerea se face între oameni care au amândoi limite. Tocmai aceste limite clare lasă vizita să fie o întâlnire, nu o încercare reciprocă de răbdare.
Leave a Reply