Cineva se oferă să stea o oră cu copilul tău, iar tu începi imediat să faci o listă de treburi. Parcă timpul primit trebuie justificat prin eficiență. Să stai pe o bancă fără să rezolvi nimic ți se pare o folosire nepotrivită a bunăvoinței altuia.
Ajutorul poate ajunge să ne odihnească mai puțin decât ar putea, fiindcă îl primim cu obligația de a produce un rezultat. Ne imaginăm că donatorul timpului va întreba ce am făcut cu el. Începem să pregătim răspunsul înainte să descoperim de ce aveam nevoie cu adevărat.
Dacă oferta a fost pentru tine, nu doar pentru rezolvarea unei sarcini precise, ai voie să alegi. O plimbare poate fi folosul acelei ore, chiar dacă nu lasă nimic bifat. Cel care ajută nu pierde timpul oferit fiindcă tu nu l-ai convertit într-o demonstrație de hărnicie.
Poți mulțumi spunând că ai stat puțin în liniște. Nu este un răspuns mai sărac decât o listă de cumpărături încheiată. Unele daruri ne dau înapoi tocmai puterea de a hotărî ce facem cu o bucată de zi. A le primi bine poate însemna să nu cedăm imediat această putere altor obligații.
Leave a Reply