Aflând că ai o dificultate, un cunoscut telefonează unei rude și îi cere ajutor pentru tine. Îți spune apoi, încântat, că totul este aranjat. Nu ai fost întrebat dacă dorești să îți expui situația acelei persoane. Acum par să existe doi oameni cărora trebuie să le mulțumești înainte să poți spune ceva.
Ajutorul prin intermediari poate deschide uși pe care singuri nu le-am găsi. Dar poate și să răspândească informații pe care am fi vrut să le păstrăm într-un cerc restrâns. Bunăvoința celui care intervine nu îi oferă automat dreptul de a vorbi în numele nostru despre orice nevoie.
A oferi un contact este diferit de a promite disponibilitatea cuiva ori de a anunța că vom accepta. În prima variantă rămânem participanți la alegere. În a doua, libertatea noastră este îngustată de eforturile deja făcute și de teama de a-i supăra pe cei mobilizați fără acordul nostru.
Putem aprecia intenția și totuși să cerem ca data viitoare să fim întrebați. Poate vom folosi contactul, poate nu. Ajutorul își păstrează demnitatea când nu ne obligă să urmăm un drum doar fiindcă altcineva a alergat înainte pe el. O ușă deschisă este folositoare dacă rămâne posibil și să nu intrăm.
Leave a Reply