Apa curge înainte să fim cu adevărat treji. Umplem ibricul, clătim o cană și trecem mai departe, cu mintea la lucrurile care ne așteaptă. Nimic din acest început nu pare să merite o oprire. Tocmai ușurința lui ascunde ceea ce îl face posibil.
Dincolo de peretele bucătăriei sunt conducte, reparații, schimburi de noapte, oameni care cunosc trasee pe care noi nu le vom vedea. Apa de la robinet nu este numai un lucru disponibil. În felul ei tăcut, ea aduce până în casă o muncă împărțită.
A recunoaște asta nu înseamnă să transformăm fiecare gest într-o ceremonie. Nici să uităm factura plătită sau obligația unui serviciu public. Plata explică schimbul, dar nu epuizează realitatea oamenilor care îl susțin. Putem avea drepturi și putem vedea persoane în același timp.
Poate că recunoștința începe aici: cana nu mai pare umplută numai de mâna noastră. Când o avarie întârzie micul dejun, supărarea rămâne legitimă. Totuși, dincolo de ea, putem păstra loc pentru cei care încearcă să repare ceea ce ieri nici măcar nu observam.
Leave a Reply