Ai brațele ocupate și cineva ține ușa câteva secunde mai mult. Nu vă cunoașteți. Niciunul nu va putea povesti mare lucru despre această întâlnire, iar până la colț poate că ai și uitat fața omului. Totuși, trecerea a fost mai ușoară fiindcă te-a observat.
Într-un asemenea gest, binele nu cere cunoașterea unei biografii. Nu trebuie să demonstrăm că suntem vrednici de cele câteva secunde primite. Nevoia este suficient de vizibilă, iar răspunsul suficient de simplu, încât socoteala meritelor nici nu începe să funcționeze între noi.
Ar fi exagerat să deducem de aici că lumea este bună. O ușă deschisă nu infirmă ușile închise brutal altora. Dar ar fi tot o falsificare să declarăm gestul lipsit de însemnătate numai fiindcă nu poate repara nedreptăți mai mari decât el.
Putem păstra proporția: a fost puțin și a contat. Recunoștința nu are nevoie să transforme necunoscutul într-un salvator. Îi ajunge să recunoască faptul că, într-un loc foarte precis al zilei, cineva nu ne-a lăsat să ne descurcăm singuri cu o greutate pe care o văzuse.
Leave a Reply