Într-un plic de hârtie sunt semințe și un nume scris grăbit. Cineva le-a adunat la sfârșitul verii, le-a uscat și a păstrat câteva pentru tine. Când desfaci plicul primăvara, primești un lucru mic, dar și un interval de atenție care a început cu multe luni înainte.
Darul nu seamănă cu un rezultat terminat. El îți încredințează o posibilitate și cere o participare. Va trebui să alegi locul, să uzi, să vezi ce se întâmplă. Recunoștința poate fi de aceea amestecată cu nesiguranță: vrei să primești bine ceea ce nu poți garanta că vei duce la capăt.
Nu datorezi o recoltă perfectă persoanei care ți-a dat semințele. Un dar devine apăsător când se transformă într-un examen al vredniciei celui care îl primește. Poți încerca atent și poți eșua. Mulțumirea privește gestul oferirii, nu promisiunea imposibilă că tot ce a fost oferit va înflori fără pierderi.
Dacă vor crește plante, poate vei păstra la rândul tău câteva semințe. Dacă nu, poți cere sfatul celui care ți le-a dat. În ambele situații, plicul a deschis o legătură mai încăpătoare decât obiectele mici care se rostogolesc acum din el în palmă.
Leave a Reply